Cine nu are un Rondon să-și cumpere! Atacantul lui Dan Petrescu, „dublă” de senzație în prima repriză cu FC Argeș

Redactor:
Sorin Barbu
Cine nu are un Rondon să-și cumpere! Atacantul lui Dan Petrescu, „dublă” de senzație în prima repriză cu FC Argeș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu, salvat de Mario Rondon într-un moment delicat. Atacantul din Venezuela a marcat primele goluri în acest campionat în prima repriză cu FC Argeș, într-o partidă înaintea căreia a fost multă tensiune. Patronul Neluțu Varga a vrut să nu lase echipa să se prezinte la acest duel, iar Dan Petrescu a spus că se va retrage la finalul acestei confruntări.

Mario Rondon are aproape 35 de ani, dar zburdă pe teren, iar anii nu-i sunt o povară. Fotbalistul din Venezuela este genul de atacant care se sacrifică și aleargă mult, luptându-se din toate forțele cu apărătorii echipei adverse. În cele cinci partide din Europa League în care a jucat în acest sezon a marcat de patru ori.

În campionat a așteptat zece etape ca să iasă la rampă. A marcat un gol cu dreptul din pasa lui Ciprian Deac și unul cu stângul, dar a fost la un pas să înscrie și cu capul (VIDEO AICI). Sunt primele lui reușite în acest sezon din Liga 1! Dar, ce reușite! La CFR Cluj este tensiune mare după ultimele două înfrângeri. Campionii au fost învinși de Gaz Metan Mediaș în campionat și s-a făcut de râs la Roma, în partida din Europa League.

Dan Petrescu a spus că se gândește la retragere, așa că golurile înscrise de Mario Rondon pot fi un bun medicament pentru supărarea antrenorului de la CFR Cluj. Mai ales că a fost probleme de arbitraj și la partida cu FC Argeș. Păun a fost faultat în careu, dar s-a acordat nimic.

Mario Rondon, lăudat de Dan Petrescu

Mario Rondon a fost dat de multe ori drept exemplu de antrenorul său. Dan Petrescu  l-a descris drept un profesionist desăvârșit și a spus că se pregătește exemplar.

„Sunt trist că nu am luat cele trei puncte. Important este ce facem noi până acum, meci cu meci. Suntem preocupați de rezultatele noastre. Cred că s-a văzut că Young Boys este o echipă care stă bine din punct de vedere fizic.

Meciurile toate de la acest nivel sunt importante. Este important ca noi să fim atenți, că detaliile, la nivelul acesta, fac diferența”, a spus Mario Rondon, după partida cu Young Boys Berna, din Europa League.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×